Printati aceasta pagina

EVENIMENTE

nov 1, 2016

Proiectul MAEDRI de simulare a activității departamentului de comunicare a unui minister de externe


Categorie: Alerte
Postat de: mihaela

Echipa MAEDRI anunță oficial începerea înscrierilor pentru cea de-a doua doua ediție a proiectului de simulare a activității unui Minister de Externe - MAEDRI.

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul SNSPA cu susținerea Institutului de Diplomație Publică și Globală oferă masteranzilor pasionați de relații internaționale posibilitatea să înțeleagă diplomația prin participarea la proiectul de simulare a activității departamentului de comunicare a unui minister de externe.

Activitatea se va desfășura virtual timp de 5 zile (23.11. 2016 – 28.11.2016) și se va plia după interesele geografice ale fiecărui participant, aceasta constând în monitorizarea „țării de reședință” din 3 perspective: relația cu România, actualitatea politică internă din țara respectivă relevantă pentru România, respectiv poziții ale țării de reședință cu impact asupra temelor internaționale.

Rapoartele se vor baza pe informațiile din surse publice provenite din „țara de reședință” și vor fi trimise către Centrala MAEDRI. Aici, vor fi analizate și publicate pe pagina de Facebook MAEDRI.

Participanții vor fi premiați în cadrul unei ceremonii.

ÎNSCRIERILE se fac la adresa de email maedri.proiectdn@gmail.com până la data de 10 noiembrie ora 23.59!