rsz_page-0.jpg

Printati aceasta pagina

EVENIMENTE

mai 31, 2017

Masteranzi DRIIE au câștigat o competiție de dezbateri!


Categorie: Alerte
Postat de: mihaela

Marți, 30 mai 2017, Masteranzii Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA au luat parte la dezbaterea "România și Independența Kosovo – pro sau contra", găzduită de Facultatea de Istorie, Universitatea București și organizată cu sprijinul ARDOR Muntenia. Gazdele, studenți ai Facultății de Istorie, s-au dovedit un adversar puternic, reușind să pună în lumină o serie de avantaje ale recunoașterii, insistând asupra beneficiilor pe care acest demers l-ar aduce entității politice Kosovo și stabilității de la nivel regional. Asumându-și rolul de opozanți ai recunoașterii independenței Kosovo, cei patru studenți (trei din cadrul programului Diplomație și Negocieri și anume: Dragoș Ioniță, Aurel Lazăr, Laura Ilisii și unul de la programul Development, International Cooperation and Humanitarian Aid – Monica Andonie) au fost declarați echipa câștigătoare a dezbaterii. Dorim să îi felicităm pe membri echipei DRIIE și să mulțumim reprezentantului ARDOR Muntenia pentru arbitrajul imparțial și sfaturile personale oferite – dl Dragoș Sassu.


Sprijiniți de colega noastră Lect. Univ. Miruna Troncotă, studenții DRIIE au demonstrat o reală adaptabilitate la scenariul propus de echipa opozantă, reușind să pună în valoare propriile argumente, și demonstrând soliditatea echipei și a pregătirii în Relații Internaționale de care au beneficiat pe perioada anilor de studiu. Deși timpul de pregătire a fost limitat, experiența dobândită de masteranzii DRIIE în anii de studiu și calitatea argumentelor au contribuit la asigurarea victoriei. Drept premiu aceștia au primit din partea Kosovo Foundation for Open Society posibilitatea de a participa la International Summer University în Prihtina, Kosovo în perioada 3-14 iulie 2017. Felicitări!